Teachers open the door, but you must walk through it yourself. Am numai 2 calitati: sunt constituit numai din defecte si detin toate viciile.
Am 120 de ani, si ma uit la filme pentru ca nu am timp sa citesc recenzii.
Sunt off topic, dar ce mai conteaza? Important sunt faptul ca am idei beligerante, ceea ce inseamna ca respir. Aer.
„Tzuica”-i buna, de-i de pruna –
si nici apa nu-i ca vinul,
d-apai Udrea cu sutienul – furat. 🙂
Avem subiecte …de la politica, la bautura, femei, emoticoane, critica de film, samd, raz-Boaie (razi coaie).
Pana la urma multumim uploader-ului.
PS: sunt retard, scriu cu onomatopeic, fara semne de punctuatie, diacritice, si mai ales fara noima.
I: Ce-i mai „funny” decat semidoctul fara cot? 🙂
R: Piticul fara genunchi.
De ce?
Atat de mult timp a trecut de cand nu am mai trecut pe aici, incat am uitat cat de genial sunt…nu.
Dar mi-a fost dor, …de nenumarate ori.
Va multumesc celor care m-aui vizitat ultima data acum 2-3 ani de zile.
Am imbatranit, precum Benjamin Button. (Nice movie btw…)
Imi aduce aminte de Woody Allen.
iubesc pamantul pe care calci,
si ma desfat la gandul ca sunt aerul ce il respiri.
mi-e dor de calmitatea ta,
surasul tau si alintarea ta frivola;
de certurile dintre noi ce-aduc a dialogul intre 2 gaite.
mi-e dor sa-ti duc dorul verbalizarii agresive, a comunicarii acuzative.
mi-e dor sa spun nu,
cand stiu ca-i da, pt ca-mi place sa te joci de-a alintatul.
mi-e dor sa imi aduci aminte ca exist.
mi-e dor de tine! – de noptile pierdute in plimbare…
de felul in care te dezmierdam la ceas de seara, cand iti furam parca mirarea…
stiu ca mai gresesc, si spun cuvinte grele.
ce bine ne-am intelege noi amandoi, de-ar fi liniste in plin razboi.
ce minunatii zac intre noi,
ce barbatii se-ascund in tine,
feminitati pustii in mine.
cum ar fi lumea si pamantul, daca n-am exista noi doi?
unde-i placerea, fiorul primului sarut..?
unde-i chimia, arta chipului in lut?
de ce ne-apasa grijile mai mult decat povara propriei greutati?
de ce-am intinerit carunt?
unde e anul vietii din trecut?
de ce esti langa mine, si simt ca sunt pierdut?
pierdut in deznadejde, si singur vested nuc..
unde ni-i voiosia, –
surasul de copil?
curiozitatea neasemuita, si nepasarea de indragostiti…
Un infinit de zile de-as avea,
pe toate le-as petrece – doar cu tine.
Sau vis sa-mi fii, ruda cu luna …
sa-mi fii pe veci, asa cum mi-esti pe timp de zi
o torta, un licurici in intuneric.
Dar iata ca am reusit sa mai postez o data, dupa multe rugaminti, promisiuni neonorate.
Mi-e greu sa scriu ceva, in ciuda atator ganduri. Dar sper, in aceeasi masura a increderii, cantitativ vorbind, ca ma voi putea regasi printre cele vechi scrieri ale mele, si cele care vor urma… Cu siguranta vor urma.
E mult de cand nu ne-am „auzit”, e mult de cand nu v-am mai trecut pragul sufletelor virtuale. Pe cata vreme a trecut pe-atat de dor mi-a fost de „voi”. Si unii si altii.
Am trecut prin greutatile vietii, si-a cotidianului, la fel ca oricare din voi… cu greu, sau poate cu usurinta. Am iubit, am fost iubit, fiecare cu masura si in maniera potrivnica sufletului. Am pierdut prieteni, pe altii i-am castigat. Singurul regret cu care m-am intors la mine „acasa”, e ca de ultima data cand nu am mai scris ceva de „interes”, m-am inchis. Am ferecat cu lacate si lanturi, am ridicat ziduri fiecarei calitati, fiecarui defect si-am ajuns un amalgam de ganduri si emotii beligerante.
Am scris si poezii. Unele au ajuns unde trebuie, altele au fost doar scurte rime. N-as mai sti despre ce sa povestesc, poate ca timpul chiar le rezolva pe toate.
V-as scrie despre „Veronica”, dar nu o cunoasteti. Daca ati cunoaste-o tot n-ati intelege. Nimeni nu reuseste. E o enigma, precum injectia letala. E si frumoasa foc: la interior, la vorba, la gestica si port.
TO BE CONTINUED…
