Teach3r's Blog

Teachers open the door, but you must walk through it yourself. Am numai 2 calitati: sunt constituit numai din defecte si detin toate viciile.

Ion Barbu – Despre melci

Omagii aduse melcilor. Mai multe la fratele Koodooletz

Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Scunzi, peltici,
Numai eu răsad mai rău
Dintr-atâţia (prin ce har?)
Mă brodisem șui, hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci…

Când Paresim da prin lunci
Cu pietrişul de albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Țânci ursuzi,
Desculţi și uzi
Fetişcane
(Cozi plăvane)
Înfășate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleagă
Sa culeagă
Ierburi noi, crăițe, melci…

Era umed la bordei
Și tuleam și eu cu ei.

I

Tot aşa o dată, iar,
La un sfânt prin Făurar
Ori la sfinţii Mucenici
Tarla noastră de pitici

Odihnea pe creastă, sus,
– Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fugă
Subt o glugă
De aluni, pe buturugă
Odihnii
Și eu curând..

Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stând și alegând
Jos pe vraful de foi ude
Prin lăstari și vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel…
În ungher adânc, un gând
Îmi şoptea ca melcul blând
Din mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă Omul sa-l dezgroape…

Și pornii la scotocit
(Cu noroc, căci l-am găsit)
Era tot o mogâldeaţă
Ochi de bou, dar cu albeaţă:
Între el și ce-i afar’
Strejuia un zid de var.
– Ce să fac cu el aşa?
Să-l arunc nu îmi venea…
Vream să văd cum se dezghioacă
Pui molatic, din ghioacă :
Vream să văd cum iar învie
Somnoros, din colivie…

Și de-a lungul, pe pământ
M-aşezai cu-acest descânt :
– „Melc, melc,
Codobelc,
Ghem vărgat
Și ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng și fă-te-ncoace
Nu e bine sa te-ascunzi
Sub păreții grei și scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colţi de iarba pe răzoare
Au zvâcnit iar muguri noi
Pun pe ramură altoi.
Melc, melc,
Codobelc,
Iarna leapădă cojoace
Și tu singur în găoace!
Hai, ieşi,
Din cornoasele cămeși!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede și mici
Patru fire de arnici;
Și agață la feştile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mărgărint
Înzăuatul tău argint…

Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei și mai la vale,
În tarlale
– Tipărește brâu de bale…”

După ce l-am descântat
L-am pus jos
Și-am aşteptat…

Înserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bâzâind la vântul strâmb
Îmi ziceau răstiţi din drum…

Năzdravana de pădure
Jumulita de secure,
Scurt, furiş
Înghiţea din luminiş.
Din lemnoase văgăuni,
Căpcăuni
Îi vedeam piezişi cum cască
Buze searbăde de iască;

Și întorşi
Ochi buboşi
Înnoptau sub frunţi pestriţe
De păroase
Și bărboase
Joimăriţe.

Și cum stau sub vânt și frig
Strâns cârlig,
– Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brâna, drumul
Unde seara ţese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri văzui bine
Repezită înspre mine
O guşată cu găteje.

Chiondorâş
Căta la cale:
De pe sale,
Când la deal și când la vale,
Curgeau bețele târâş.
Iar din plosca ei de guşă
De mătușă
Un tăios, un aspru: harrsi..

Plâns prelung cum scoate fiara,
Plâns dogit,
Când un şarpe-i mușcă gheara,
Muget aspru și lărgit
De vuia din funduri seara…
– Mi-a fost frică, și-am fugit!

II

Toată noaptea viscoli…
Încă bine n-ajunsesem
Că porni duium, să vie
O viforniță târzie
De Păresimi.
Vântura, stârnind gâlceava
Albă pleava;
Și cădeau și mărunței
Bobi de mei…
(Ningea bine, cu temei).
În bordei
Foc vârtos mânca năprasnic
Retevei.

Pe colibă singur paznic
M-au lăsat c-un vraf de pene…
Rar, le culegeam alene:
Moşul Iene
Răzbătea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Și trudi,
Lângă vatră prigonit
Privegheam prelung tăciunii…
Umbre dese,
Ca păunii,
Îmi roteau pe hornul șui
Leasa ochilor verzui.

Și-mi ziceam în gând:
„Dar el,
Melcul, prost, încetinel?
Tremura-n ghioacă, varga,
Nu cumva un vânt să-l spargă:
Roagă vântul să nu-l fure
Și să nu mai biciuiască
Bărbi de muşchi, obraji de iască,
Prin pădure.
Roagă vântul să se-ndure”

De la jarul străveziu,
Mai târziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-nalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecită,
Dar prin gheața încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prăpădenia de-afar’:
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Până sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cădeau ţepi de arbagic.

Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem înainte,
De o noapte între toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Sufla vapt
Să dărâme
Din pământ…
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-nvălită
Cu opt sarici
Stă covrig,
Stă, înghite
Și sughite
Și se văicăra
De frig.
– Hei, e noaptea-aceea poate!

Înapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul, sus, la-el,
Şoptii:
„Melc încetinel,
Cum n-ai vrut sa ieşi mai iute!
Nici viforniţa, nici mute
Prin păduri nu te-ar fi prins…
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Și alene
Să chemăm pe moşul Iene
Din poiene,
Să ne-nchidă:
Mie, gene;
Ţie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binişor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

III

Dintre pene și cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Războind cu lunecuşul
Din tapoi săltând urcuşul),
Înălțat la dambii prinşi,
Mă-ntorsei subt aluniş,…

Îl zării lângă culcușu-i
De frunziş.
Era, tot, o scorojita
Limba vânata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Îl ţinea în zgărzi de ger!
Zale reci,
Aspre benţi ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Îl prindeau:
O frunza moarta, cu păstaie.
Și pe trupul lui zgârcit
M-am plecat
Și l-am bocit:

– „Melc, melc, ce-ai făcut
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefăcuta… Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe răzoare,
Ca alunul e un cântec…
– Astea-s vorbe și descântec!

Trebuia sa dormi ca ieri,
Surd la cant și îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
între trup și ce-i avar’…
– Vezi?
Ieşişi la un descântec;
Iarna ți-a mușcat din pântec…
Ai pornit spre lunci și crâng,
Dar pornişi cu cornul stâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

Iar când vrui să-l mai alint
Întinsei o mână-amară
De plâns mult….
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Răsucit, se fărâmară.
Că e ciunt, nu m-am uitat…
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-însutite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:

Punga mică de mătasă…
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
„Melc, melc,
Codobelc,
Ploua soare
Prin fânețuri și răzoare,
Lujerii te-așteaptă-n crâng

Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…

– Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

Anunțuri

11 răspunsuri la „Ion Barbu – Despre melci

  1. Pingback:Phhhhotosuting. « kOoDoO’s Blog

  2. kOoDoO 18/06/2009 la 13:31

    Melc natang, melc natang.=)

  3. daddyop 18/06/2009 la 15:46

    vai de pola lor, melcii astia is cei mai batuti de soarta…

  4. Hubba Bubba 19/06/2009 la 11:57

    Invatatorule, poezia nu cumva se numeste „Dupa melci”?:-? Mi-a scos peri albi in liceu…

  5. Învăţătorul 19/06/2009 la 12:11

    Cred că da 🙂
    Dar suna mai fain despre melci!
    „Melc nătâng, melc nătâng!” :)) 😛

  6. Hubba Bubba 19/06/2009 la 12:30

    E cu „Dupa”:)) Si-mi pare rau, dar tare urata-i. E urata pentru ca urate, catastrofale, interminabile erau orele de romana in care analizam poemu’ asta.

  7. kOoDoO 19/06/2009 la 14:27

    Melci? A zis cineva melci? :>

  8. Învăţătorul 19/06/2009 la 14:34

    :)) Da!
    @Hubba: Nu stiu altii cum erau dar mie imi placeau orele de analiza, mai putin cand analizam mai mult de 4-5 ore la rand si veneam nepregatit. 😀

  9. paradisiacmyriam 22/06/2009 la 18:28

    Am facut-o la scoala si o urasc…pe bune…deci am invatat trei ore la comentariul ei si nu am retinut nimic:)

  10. Învăţătorul 22/06/2009 la 19:10

    Cred că mă simt privilegiat în ceea ce privește calvarul prin care ați trecut în liceu, învățând poezia asta. Eu nu am avut treabă cu ea. 😀
    Am învățat totuși o poezie de Ion Barbu, dar nu mai știu despre ce era vorba. 😀

  11. hayliehayl 24/06/2009 la 11:36

    ah…mie chiar imi place poezia asta:)

%d blogeri au apreciat asta: