Teach3r's Blog

Teachers open the door, but you must walk through it yourself. Am numai 2 calitati: sunt constituit numai din defecte si detin toate viciile.

Poezie, poezie – Romania 2012

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !
Tot circulă o vorbă , deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă .
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării ?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii ?
văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă ,
Ca să scornească arma distrugerii în masă ?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim ,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim .
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi ,
Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii . . .

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi !
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali ,
Escroci, bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă . . .
* Cât am bătut eu jungla, scuzaţi , n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat .
Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,
Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană ,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .
Pe când , priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,
Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,
Nebuni după putere şi după bunăstare !
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,
Contează doar averea şi înmulţirea ei .
Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .

La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ură
Sunt legi de referinţă , a doua lui natură .
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :
La noi nu se întâmplă război religios ,
Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,
Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED, GUNOI ,
ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI !

(nu este creatie proprie – via mail)

Intrarea Dragonului

Umbre adanci, gust de stricnina
glasuri dulci, pasi de felina –
toate-adunate ne scot din lumina.

Ganduri ascunse, miscari fusiforme,
ne dau avant si un scop anume,
dar nu ne indruma deloc.

Cu ochi obscuri se uita spre mine,
ii rostesc cuvinte cuvinte alese,
dar ea nu ma vede deloc.

Moarte sa-mi lasi ultimul gand,
sa-mi iei ura din suflet,
sa fiu liber pe cer
ca rama-n pamant.

Sa-mi iei si ura,
caci din ea se naste iubirea,
si e legata de ea,
ca mirosul de fum.

Mireasa de-ai fi,
toti ar fugi de tine,
numai eu unul te-as lua,
sa-ti sadesti suferinta in mine;

Ea sa ne fie copii si nepoti,
sa-i crestem in bine,
Dar s-o ascundem de toti,
in tine si-n mine.

Matei, Marcu, Luca si Ioan

Fiecare specie presupune prin reducerea la absurd, că dacă 2 sume dau la fel în arealul de ciudățenii/specificații/prejudecăți, a 3-a dă la fel.
Ori, matematica, precum și viata, Legile lui Murphy, precum și târgul, etc, ne-au învățat, că aceeași supoziție, același „calcul”, interpretare nu poate conchide la nesfârșit după același set de reguli. Același „kkt” e scris în ADN, doar că libidinoșii anglo-saxoni, cu inteligența lor notorie, consideră mai importantă studierea suplinirii Ciocolatei, în detrimentul sexului.
Genetic vorbind e mai ușor să zici/scrii, că „plm, nu am timp”, decât să faci ceva în sensul productivității.
Nu „propovăduiesc” nimic în plus față de normalul denaturat, al cotidianului.
Animozități perplexe, reguli sociale infecte, care se anulează una pe alta, de la început până la bunul sfârșit violează vag, la sentiment, normă/dogmă de conduită personală socială.
„Dracoasagagica” avea dreptate într-un post, când sintetiza că societatea suferă de … „regulaționism”. Prea multe reguli de cacao, care ne fac viața de cacao. Mno, ea e oricum prea proasta ca să înțeleagă adevarata valoare, adevăratul înteles a/al afirmației, dar asta e altă discuție. Normele sociologice, le trasează doar frustrații, ca să se simtă integrați. Același lucru se întâmplă și cu sistemul educațional din păcate.
Un set de reguli transpus unei cohorte de amărâți nu e concludent. E descriptiv în detrimentul unui alt eșantion. Generalizarea ar produce beneficii, dacă nu ar exista excepții de la regulă, care de fapt nu o întaresc ci mai degrabă o antagonizează.
În final, afirm și susțin, (semnez daca trebuie) faptul că societatea e crescută, mai apoi întreținută și în final îndoctrinată, cu un set de reguli aiuristice, inutile, care nu mulțumesc deloc nici un fel de majoritate a populației.

Concluzie:
Trăim într-o țară, în care doar Legile lui Murphy par să mai funcționeze. Unde șansa ca ceva să meargă prost să se adeverească întotdeauna. Într-o lume croită strâmb, verticalitatea este anormală, iar atunci când un lucru este făcut strâmb de mai multe ori, în cele din urmă el devine corect.

Zăpadă-n Soare

Nu-ți pot defini tăcerea –
Și mi-aș limita plăcerea,
De-a te contempla în șoaptă,
Și-ați primi la schimb iubirea.

Taci mai des, vorbește rar,
Să te pot iubi în taină,
Nu pe fugă și-n zadar.

Lasă-ți mâna-n mâna mea să cadă,
Capu-ți într-o parte-nclină,
Strânge-mă-n priviri cu totul,
Și dorința în sărutu-mi să-ți suspine.

Află-mi rostul lângă tine,
Scoațe-ti din adânc temerea,
Lasă-te purtată-n valuri,
Căci de mine nu te saturi.

Timpul trece, timpul vine,
Și trecutul vine-n timp,
Precum mâine vine azi,
Viitorul a trecut.

Platitudini

Jur cu mana pe oliță,
Că n-am treabă cu culiță,
Dar cu manuțele-astea 2,
o să vă umplu de ouă;
Astfel vă spun adevărul
Nu cum a “luat” – Adam mărul.

Tipicari, snobi și vopsite,
Stereotipii vădite,
de pe sticlă adunate,
în cotidian ticsite,
violează bunul simț.

Conduita și moralitatea,
sunt concepte învechite,
trendu-acum în modă este,
fără moț, fără șosete.
Fără brâu, dar cu jartică,
să n-o doară sub burtică,
Pe prințesa bosumflată,
doamnă cu prestanță, gingașă,
nu siliconată.

La bambu se strânge lumea,
Seară de serată propașită,
Pregatită și-mbâcsită,
cu sudoare fină;
Nu cu miros de bovină.

Am schimbat Cofetăria,
cu spiceșop-uri, discoparti;
Cinema-ul, ca și teatrul cu 3D-ul;
“Doamna și (cu) vagabondul”,
Pe biance și pe vârciu.

Neam de traistă, țară tristă,
In neant murit-a moșii,
Dacă ne conduc tot proștii.

Au scumpit mâncarea frate,
și benzina!
Dar au legalizat curvia,
și minciuna și prostia,
Să plătim taxe pe moarte,
Pe speranțe și pe șoapte.

Ardă’ focu-n iad cu gheață,
Când s-o deștepta românul,
Zboară-n piață porcu’,
Când vom câștiga mai bine,
Poate-așa s-o umple codrul,
Cu Mihai Ștefan Corvine.

E de-ajuns cât trăim bine,
Bem cafea la tonomat,
Avem uichend în Maldive,
Dacă cinstea țării zace,
Precum Hagi Tudose… în Palat.

Forfetat fiind odată,
De munca-mi căutam,
las’ zeloșii facă punga lată,
Dosul imediat să-l devoalăm.

Dacă trăiești mai bine, …frate
Ridică fruntea lată
Și spatele-ostenit,
și sparge coșul morții,
învinge buba sedentară
și fii din nou stăpân pe țară.

Scribum ad notarium

AR: Definesc mai întâi o expresie care va fi folosită în argument:

Situaţia L = situaţia în care cantitatea de suferinţă şi numărul de morţi premature suferite de oamenii lumii prezente sunt semnificativ reduse faţă de situaţia prezentă efectivă. (Cu alte cuvinte, dacă cuantumul efectiv este în prezent de, să zicem, n unităţi de suferinţă şi moarte prematură, în total, atunci în situaţia L, acel cuantum ar fi, în prezent, semnificativ mai mic decât n unităţi).

Deci AR, cu referire la situaţia L, poate fi exprimat după cum urmează:
– (A) Dacă Dumnezeu ar exista, atunci el ar avea toate proprietăţile următoare (printre altele):
> (1) ar fi capabil, ţinând seama de toate, să creeze situaţia L;
> (2) ar dori să creeze situaţia L, i.e. aceasta ar fi una dintre dorinţele sale;
> (3) nu ar dori nimic altceva care să fie în conflict cu dorinţa sa de a crea situaţia L, cu aceeaşi intensitate;
> (4) ar fi rational (ceea ce presupune să actioneze întotdeauna conform celor mai înalte scopuri ale sale).
– (B) Dacă o fiinţă care are toate patru proprietăţile enumerate mai sus ar exista, atunci situaţia L ar trebui să fie reală.
– (C) Dar situaţia L nu este reală. Cantitatea de suferinţă şi nedreptate din lumea prezentă nu este semnificativ mai mică decât cantitatea prezentă efectivă.
– (D) Aşadar [din (B) şi (C)], nu există o fiinţă care să aibă toate patru proprietăţile enumerate în premisa (A).
– (E) Deci [din (A) şi (D)], Dumnezeu nu există.

Tevelisme.

Tigania se plateste la fel de scump ca si hotia, prostia si domnia.
Asistam din ce in ce mai strident, la anumite miscari da masele, depuneri de tartru la genunchi, nervi spinali, vagus incordati la maxim, intru teoretizarea prostiei si-a promovari ei pe cele mai inalte culmi posibile, ale mileniului trei. „Ala” Minune si-a promovat noul „compact-disc” la 0 tv. Mai si tentativa aia de om, care-i mai mare decat buricul daca ridica ambele maini sus, a zis ca vrea sa lanseze un album pe 8 Martie, deci care este, care sa fie si citez: „ă living histori”. Deci romanii si vecinii ei, da, este cei mai mare consumatori de muzica.
indemn pe aceasta cale tuturor romanilor, sa cumpere acel album, sa i se indeplineasca si SemiBuricosului restul viselor. (alea umede se implinesc in fiecare zi, mai ales pe-o vreme ca asta, cand s-a topit toata zapada si guvernul taie si spanzura). Nu-i gata „Muica”, nu-i de-ajuns ca geme tara de prosti, acum ii si sarbatorim. Aveau ei acolo in curtea 0 tv-ului, mari fratica, zmei paralei la protap, stacane bronzuite, titanite pline cu vinuri de la Roma, precum si gurile si restul arealului de simturi umane, poleite cu Haur.
Ce sa mai vrea tiganii nostri, de la rromania?
Ii vestim, le angajam vornici, crainicese si „cracanate”.
„Ce-ti doresc eu tie, dulce rRomanie?
Sa te schimbi in Tziganie,
tara mea de doruri, tara de dusmani
Si cu frati de cruce rastigniti in siș.

Tambale nervoase, cantati pentru ei,
Pentru ciorile vestite si tziganii zmei.”
… Restul intr-o editie ulterioara.

Ca sa nu fiu misogin, asa cum femeile si-au cerut dreptul la egalitate in fata barbatilor, acum trebuie sa suporte.
Discutam cu un amic, acum ceva vreme in urma, ca daca ai o cheie care deschide mai multe lacate atunci acea cheie e smechera, e cheia cheilor… In schimb daca un lacat se deschide cu o majoritate covarsitoare de chei, e clar ca ai un lacat de cacat. Acelasi principiu se aplica si femeilor si barbatilor cand vine vorba de relatii socio-sexuale. De dimineata de la ora 7:30, vorba aia „trecute fix”, o puzderie de „almanahe”, „carti de istorie”, „antici”, „strabuni” (si stranebuni), pe langa faptul ca incalzeau aerul din autobuz si-l impingeau dintr-un capat al altuia al orasului, s-au intalnit sa povesteasca. Sa povesteasca despre faptul ca nu mai ai ce citi in ziar, reviste, tv, pentru ca mări, nu mai ai ce.
Vinovati sunt DOAR barbatii, ca le-au dat voie femeilor sa faca ce vor cu ei si pentru ca au dat spre folosinta tehnologiile inovatoare, femeilor. 🙂 Stim noi care!!!

*orice asemanare cu persoane reale, este pur si simplu accidentala.